Toğrul İsmayıl
Politolog turc, profesor de istorie politică la Universitatea Kahramanmaraș
Pe 4 august, DANUBE.EU a publicat articolul „Marea Neagră devine un test pentru Türkiye: unde se află limita răbdării strategice a Ankarei?”, semnat de cunoscutul politolog turc Toğrul İsmayıl, profesor de istorie politică la Universitatea Kahramanmaraș. Articolul a fost scris special pentru Institutul de Cercetări Dunărene.
Pe 14 august, publicația ucraineană „Dzerkalo tyjnia” (ZN.ua) a publicat articolul „Türkiye vrea să oprească războiul din Marea Neagră sau să câștige și mai mult de pe urma lui?”, semnat de Mihailo Honciar, președintele Centrului de Studii Globale „Strategia XXI”.
Institutul de Cercetări Dunărene publică răspunsul profesorului Toğrul İsmayıl la chestiunile ridicate în articol.
Răspunsul meu la dezbatere: războiul din Marea Neagră, Türkiye și dreptul internațional
Am examinat cu atenție aprecierile critice prezentate în articolul „Türkiye vrea să oprească războiul din Marea Neagră sau să câștige și mai mult de pe urma lui?”. Consider că însuși faptul că o asemenea dezbatere are loc este important. În același timp, anumite aspecte ale acestei chestiuni cer o distincție conceptuală și juridică clară.
În primul rând, trebuie recunoscut că Türkiye are interese economice importante în regiunea Mării Negre. Armatorii turci, flota comercială, companiile de logistică și industria morăritului depind direct de siguranța rutelor maritime și de evoluțiile din Marea Neagră. Ar fi așadar greșit să fie ignorată dimensiunea economică a preocupărilor Ankarei privind siguranța navigației comerciale.
Ar fi însă la fel de greșit ca întreaga politică a Türkiye în Marea Neagră să fie explicată exclusiv prin dorința de a-și proteja interesele comerciale. Poziția Ankarei este modelată de un ansamblu complex de factori interdependenți: regimul Convenției de la Montreux, angajamentele în cadrul NATO, securitatea energetică și alimentară, războiul ruso-ucrainean, relațiile cu Moscova și nevoia de a menține stabilitatea regională. Faptul că Türkiye are interese proprii nu înseamnă că politica sa este lipsită de temeiuri juridice și strategice.
Dimensiunea juridică internațională este de asemenea importantă. Ca regulă generală, o navă comercială este un obiect civil. În anumite împrejurări însă, dacă aceasta contribuie efectiv la acțiunea militară, iar distrugerea, capturarea sau neutralizarea ei oferă un avantaj militar cert, o astfel de navă poate fi calificată drept obiectiv militar. Chiar și în acest caz, orice atac trebuie să respecte principiile distincției și proporționalității, precum și obligația de a lua toate măsurile de precauție posibile. Prin urmare, chestiunea nu poate fi redusă la întrebarea simplistă dacă navele comerciale trebuie sau nu atacate.
Principalul meu dezacord privește ideea unei extinderi geografice nelimitate a războiului. Extinderea ostilităților din Marea Neagră spre Marea Mediterană sau Marea Baltică poate fi privită ca un răspuns la acțiunile statului agresor. Dreptul internațional nu conferă însă un drept nelimitat de a lovi adversarul oriunde acest lucru ar fi tehnic posibil. Încălcarea dreptului de către o parte nu îndreptățește o altă parte să acționeze în afara limitelor stabilite ale dreptului internațional.
Politica Türkiye poate și trebuie, desigur, să fie examinată critic. În același timp, ar fi o eroare strategică gravă ca Türkiye să fie privită doar ca un stat care urmărește să profite de pe urma războiului. Atunci când își formulează poziția, Ankara ia în considerare simultan integritatea teritorială a Ucrainei, relațiile sale cu Rusia, securitatea NATO, regimul de la Montreux, stabilitatea regiunii Mării Negre și propriile interese economice.
Poziția mea este, prin urmare, clară: este pe deplin legitim ca interesele economice ale Türkiye să fie examinate și evaluate critic, dar este greșit ca ele să fie folosite drept unica explicație a politicii sale externe și de securitate. Dreptul inerent al Ucrainei la autoapărare trebuie de asemenea susținut, recunoscând totodată că ideea unei extinderi geografice nelimitate a războiului rămâne discutabilă din punct de vedere juridic și strategic.
Astăzi avem nevoie nu de lozinci, ci de o analiză riguroasă, care să țină seama de dreptul internațional, de realitățile strategice și de echilibrul regional de putere. Modul în care războiul din Marea Neagră va fi încheiat și, în cele din urmă, soluționat va determina nu doar cursul conflictului actual, ci și viitoarea arhitectură de securitate a întregii regiuni a Mării Negre.